Am continuat să fim alături de muncitorii în confecții în paradoxalul an 2023, în care situația acestora s-a îmbunătățit și înrăutățit simultan: salariile lor au crescut odată cu creșterea salariului minim, dar pentru mulți asta a însemnat și creșterea volumului de muncă, sau chiar pierderea locului de muncă — fiindcă brandurile, în ciuda profiturilor uriașe, au ales să mute producția în state unde plătesc cu câțiva euro mai puțin per produs.
Traininguri pentru angajații din confecții
În lunile ianuarie, iulie și decembrie 2023, angajate în confecții care ne-au contactat de-a lungul anilor au fost invitate la seminarii despre drepturile angajaților și organizare comunitară. Seminariile au fost ținute de experți juridici, precum Dan Năstase, președintele sindicatului UNICONF și de experți din mediul ONG, precum Oana Preda, de la CeRe.
Printre informațiile noi despre care au aflat la cursuri, angajatele au menționat: posibilitatea de a intra într-un sindicat național, fără să fie nevoite să își anunțe șefii, modalitatea în care se calculează plata orelor suplimentare, faptul că își pot alege când să ia concediu, sau faptul că au 45 de zile să conteste o concediere colectivă (și șanse mari de câștig).
Mai mult, s-a format o comunitate de încredere și empatică, în care angajatele de la diverse fabrici și-au povestit experiențele dureroase din industria confecțiilor.
Am vrut ca angajatele să primească bursă de participare la seminarii, așa că am aplicat la fondurile NOVO Foundation — prin croații de la Novi Sindikat.
Credem că vocile celor care au participat la seminarii vor avea ecou în rândul colegilor și comunității acestora, astfel încât informațiile și empowermentul vor continua să se multiplice. Cel puțin, mai mulți muncitori vor ști că pot apela la noi, Haine Curate, sau la sindicate precum UNICONF, atunci când sunt exploatați la locul de muncă.
Lansarea unui Apel Urgent la nivel internațional
În 2023 am început să lucrăm la un caz mare, care va continua în 2024. Am alertat mai multe organizații internaționale cu privire la situația unei fabrici din România, care a concediat jumătate din angajați la începutul anului 2023 și până la finalul anului a închis de tot.
Sute de oameni rămași fără slujbă fiindcă brandurile de lux pentru care lucrau nu au acceptat să plătească câțiva euro în plus pentru a acoperi creșterea salariului minim din România.
În ianuarie 2023, guvernul a crescut salariul minim cu 17,6%, la 1.898 lei net sau 3.000 lei brut (echivalentul net fiind de aproximativ 380 de euro). Trebuie reamintit că în România coșul minim de consum pentru o familie cu doi copii este estimat la 1.720 de euro, conform Institutului Național de Statistică. Organizația Clean Clothes estima în 2021 că salariul decent pentru un muncitor român ar trebui să fie de 1.254 de euro (6.243 de lei).
În continuare, vom contacta formal, în numele mai multor organizații internaționale, brandurile de lux care au trimis fabrica în faliment și le vom cere să compenseze muncitorii. Urmăriți Haine Curate pentru a afla deznodământul.
Eforturi și succes: lansarea Directivei Europene pentru Diligență a Corporațiilor
Haine Curate a făcut parte dintre organizațiile care au făcut lobby la nivelul Parlamentului European pentru a se asigura că este lansată, într-o formă eficientă, această Directivă care va pune presiune pe corporațiile internaționale să respecte drepturile angajaților pe tot lanțul de producție.
În 2023 Parlamentul European a votat pentru această legislație, iar în decembrie a căzut de acord cu Consiliul Uniunii Europene asupra formei finale — prima formă fusese propusă de Comisia Europeană în 2022.
Este un pas esențial pentru stoparea unor abuzuri pe care corporațiile le-au încurajat implicit, însă specialiștii spun că au rămas lacune în cadrul legislației.
Ce presupune noua lege?
În cazul marilor corporații introduce obligații pentru a susține drepturile omului și mediului și a remedia prejudiciile pe care le-au cauzat sau la care au contribuit în lanțurile lor de producție. Aceste obligații se aplică atât companiilor străine, cât și celor din UE, filialelor acestora și relațiilor comerciale.
Legea introduce, de asemenea, sancțiuni monetare bazate pe cifra de afaceri pentru companiile care nu respectă noile lor obligații, precum și o rețea de autorități competente în statele membre care vor putea primi plângeri de la titularii de drepturi.
În plus, muncitorii vătămați vor putea să dea în judecată companiile în conformitate cu noul regim de răspundere civilă atunci când suferă daune ca rezultat al unei defecțiuni a diligenței.
Potrivit experților de la Clean Clothes Campaign, un aspect important care a fost scos din lege este transparentizarea lanțului de producție, cum ar fi dezvăluirea furnizorilor individuali. Mai mult, în ciuda numeroaselor rapoarte privind eșecurile auditurilor sociale și ale inițiativelor de verificare în asigurarea respectului pentru drepturile omului, Parlamentul acordă încă prea multă importanță unor astfel de inițiative.